Îmbrăcăminte și mănuși de sudură
Eticheta cu numărul normei spune mai mult decât aspectul și prețul. Mai jos: ce înseamnă marcajele EN ISO 11611, EN 12477, EN 388 și EN 407 — și ce nu are ce căuta pe tine la sudare.
Răspuns scurt
- Îmbrăcăminte — EN ISO 11611, clasa 1 sau 2, după cantitatea de stropi.
- Mănuși — EN 12477, tip A pentru MMA și MAG, tip B pentru TIG.
- Încălțăminte — EN ISO 20345, clasa S3 cu talpă HRO și carâmb închis.
- Mască — EN 175 pentru carcasă, EN 379 pentru filtru, gradul de întunecare potrivit curentului.
Norme și marcaje
| Norma | Ce acoperă | Marcaj |
|---|---|---|
| EN ISO 11611 | Îmbrăcăminte pentru sudare | clasa 1 / clasa 2 |
| EN ISO 11612 | Îmbrăcăminte contra căldurii și flăcării | A B C D E F |
| EN 12477 | Mănuși de sudor (tipurile A și B) | A / B |
| EN 388 | Mănuși — riscuri mecanice | abcd |
| EN 407 | Mănuși — riscuri termice | abcdef |
| EN ISO 20345 | Încălțăminte de securitate | S1 · S2 · S3 · HRO |
| EN ISO 20349-2 | Încălțăminte pentru sudare (marcaj WG) | WG |
| EN 175 · EN 379 | Protecția ochilor și a feței la sudare | DIN 9–13 |
EN 407, EN 12477, EN ISO 20349: sunt norme de îmbrăcăminte?
Nu. Îmbrăcămintea de sudură are o singură normă — EN ISO 11611 (iar pentru căldură și flacără în general, EN ISO 11612). EN 12477 și EN 407 sunt norme de mănuși: prima stabilește tipurile A și B ale mănușilor de sudor, a doua descrie rezistența la căldură și flacără prin șase cifre. EN ISO 20349-2 privește încălțămintea, iar marcajul WG înseamnă rezistență la stropi de metal topit. EN 407 singură pe etichetă nu dovedește că o haină e de sudură. Setul complet este în articolul despre echipamentul individual de protecție.
Clasa 1 sau clasa 2
EN ISO 11611 împarte îmbrăcămintea în două clase după câți stropi și câtă căldură radiantă trebuie să suporte. Clasa 1 ajunge când stropirea este redusă: TIG, tablă subțire, curenți până la circa o sută de amperi. Clasa 2 este pentru MMA și MAG la curenți mai mari, pentru poziții dificile și oriunde stropii zboară în sus și pe după guler.
Regulă practică: dacă la sfârșitul schimbului găsești puncte arse pe mâneci, clasa a fost prea mică — sau haina este pur și simplu uzată. Țesătura își pierde proprietățile după ani de spălări, iar găurile arse nu se închid la loc.
Mănuși: tip A sau tip B
EN 12477 este norma scrisă tocmai pentru mănușile de sudare și distinge două tipuri. Tipul A — rezistență termică mai mare cu prețul sensibilității, pentru electrod învelit și semiautomat. Tipul B — dexteritate mai mare cu prețul protecției, pentru TIG, unde vergeaua se conduce cu degetele.
Pe aceeași mănușă mai stau două marcaje. Cele patru cifre EN 388 descriu riscurile mecanice: abraziune, tăiere, sfâșiere, perforare. Cele șase cifre EN 407 descriu riscurile termice, iar pentru sudor cântăresc mai ales ultimele două: rezistența la stropi mici și la cantități mari de metal topit.
Pielea îmbibată de transpirație sau apă conduce curentul. La sudarea în umezeală, culcat și în spații închise, aceasta este una dintre căile reale de electrocutare — de aceea mănușile nu se folosesc ude, iar pentru astfel de condiții se aplică măsurile suplimentare din securitatea electrică.
Ce nu ai voie să porți
Sintetice pe dedesubt. Poliesterul și nailonul nu ard — se topesc. Topitura se lipește de piele, iar arsura iese mai adâncă decât ar fi făcut-o stropul singur. Lenjeria la sudare este de bumbac sau lână, șosetele incluse.
Haine îmbibate de ulei. Uleiul și unsoarea de pe haină sunt combustibil. Aceeași jachetă care, curată, rezistă la un strop, pătată ia foc.
Buzunare și manșete întoarse în sus. Stropul nimerește în orice buzunar deschis și în orice mânecă suflecată și rămâne acolo. Pantalonii se poartă peste carâmb, niciodată băgați în bocanc.
Șireturi la vedere și gleznă descoperită. De aici vin cele mai multe arsuri la picioare: picătura găsește drumul în bocanc și, cu mănuși în mâini, nu ai cum să o scoți.
EN ISO 11611 în cifre: clasa 1, clasa 2, A1 și A2
Clasa de pe etichetă nu e părerea producătorului, ci rezultatul unor încercări precise ale țesăturii. Două dintre ele decid clasa: câte picături de metal topit primește țesătura până când temperatura din spatele ei crește cu 40 K și după câte secunde de căldură radiantă se încălzește cu 24 K (indicele RHTI24). Minimele le dau, concordant, producătorii de țesături TenCate și HAVEP; lucrările pentru fiecare clasă vin din anexa A a standardului, în rezumatele Kübler și powerandcables:
| Încercare | Clasa 1 | Clasa 2 |
|---|---|---|
| Picături de metal topit până la încălzire cu 40 K (ISO 9150) | ≥ 15 picături | ≥ 25 picături |
| Căldură radiantă, RHTI24 (ISO 6942) | ≥ 7 s | ≥ 16 s |
| Propagarea flăcării (ISO 15025) | A1 obligatoriu, A2 opțional | A1 obligatoriu, A2 opțional |
| Lucrări tipice (anexa A a standardului) | TIG, MIG la curent mic, MMA cu electrod rutilic, brazare, deservirea mașinilor de tăiat cu plasmă | MMA cu electrod bazic și celulozic, MAG, MIG la curent mare, sârmă tubulară, tăiere manuală cu plasmă și oxigaz, crăițuire, lucru peste cap, spații înguste |
Cum se citește. Clasa 2 suportă cu două treimi mai multe picături (25 în loc de 15) și protejează de căldura radiantă de peste două ori mai mult (16 s în loc de 7). Ambele clase trec aceeași încercare de propagare a flăcării: A1 înseamnă flacăra aplicată pe suprafața țesăturii și e obligatorie, A2 flacăra aplicată pe margine și e opțională. A2 contează la tivul pantalonilor, la manșete și la marginea hainei, unde scânteia cade exact pe muchia materialului. O etichetă „EN ISO 11611 clasa 2 A1+A2” e deci varianta cea mai completă a standardului.
Un exemplu de alegere. Un sudor face dimineața MAG pe structură (180 A) și după-amiaza TIG pe inox. Clasa se alege după lucrarea mai grea: MAG e clasa 2, deci tot echipamentul e clasa 2. Invers nu merge — o haină de clasa 1 la MAG se găurește în câteva săptămâni pe antebrațe și pe piept, unde cad cei mai mulți stropi.
EN ISO 11611 și EN ISO 11612: diferența
Ambele sunt standarde de îmbrăcăminte ignifugă, dar protejează de lucruri diferite. EN ISO 11611 e scris pentru sudare: picături mici de metal, contact scurt cu flacăra, radiația arcului. EN ISO 11612 acoperă lucrul cu căldură și flacără în general — oțelărie, turnătorie, cuptoare — și descrie protecția prin litere și niveluri:
- A1/A2 — propagare limitată a flăcării (ca la 11611);
- B1–B3 — căldură convectivă;
- C1–C4 — căldură radiantă;
- D1–D3 — stropi de aluminiu topit;
- E1–E3 — stropi de fier topit;
- F1–F3 — căldură de contact.
Concluzia practică: îmbrăcămintea numai cu EN ISO 11612 nu e îmbrăcăminte de sudor, pentru că nu a trecut încercarea cu picături mici după ISO 9150 cerută de 11611. O haină cu ambele standarde e bună și la sudare, și la cuptor sau la turnare, unde contează codurile D și E. Pe etichete mai apar EN 1149-5 (proprietăți electrostatice) și IEC 61482-2 (arc electric la lucrări electrice) — riscuri separate, fără legătură cu sudarea.
Material: piele, bumbac ignifugat, amestecuri
Pielea suportă cel mai bine stropii grei și căldura, de aceea din ea se fac șorțuri, mâneci, pelerine pentru peste cap și mănuși. E grea și caldă, așa că un costum întreg din piele e excepția. Bumbacul ignifugat (tratat) e țesătura obișnuită pentru haine și pantaloni: respiră și e ieftin, dar tratamentul ține un număr de spălări indicat de producător. Amestecurile cu fibre ignifuge prin natura lor (aramidă, modacrilic) nu-și pierd proprietățile la spălare, sunt mai ușoare și mai scumpe. Oricare ar fi materialul, potrivirea o dau standardul și clasa de pe etichetă, nu aspectul țesăturii.
Mănuși: cum se citesc EN 12477, EN 388 și EN 407
O mănușă de sudor după EN 12477 trebuie să aibă rezultate la încercările mecanice (EN 388), termice (EN 407) și să îndeplinească cerințele generale pentru mănuși (înainte EN 420, azi EN ISO 21420). Tipul A trebuie să atingă niveluri termice și mecanice mai mari, tipul B o dexteritate mai mare. Așa se citesc marcajele unei mănuși tipice de electrod:
- EN 388 „3122X” — abraziune 3, tăiere 1, rupere 2, perforare 2; X înseamnă că încercarea nu s-a făcut.
- EN 407 „413X4X” — comportare la flacără 4, căldură de contact 1, convectivă 3, radiantă neîncercată, stropi mici 4, cantități mari neîncercate.
Pentru sudor cifra cheie e a cincea din EN 407 — stropii mici de metal topit. La MMA și MAG se caută acolo o valoare mare și o manșetă lungă. La TIG contează mai mult ca mănușa să fie subțire și să se potrivească: o mănușă tip B prea mare înseamnă mai puțină simțire a vergelei și mai des wolframul în baie.
Cum se poartă îmbrăcămintea de sudură
- Gulerul încheiat. La TIG și MIG aluminiu gâtul descoperit se arde de la UV într-un singur schimb.
- Mâneca peste manșeta mănușii. Stropul alunecă pe mânecă și pe exteriorul mănușii, nu înăuntru.
- Clapele buzunarelor închise. Un buzunar deschis sus adună picături și le ține lângă corp.
- Pantalonii peste bocanc, fără manșetă. Manșeta prinde picătura la gleznă — arsura clasică a sudorului.
- Haina acoperă pantalonii. La aplecare nu trebuie să se deschidă o fantă în talie.
- Nimic inflamabil în buzunare. Bricheta cu gaz, chibriturile și hârtiile rămân în dulap.
Spălare, reparare și când se scoate din uz
Se spală după simbolurile de pe etichetă, pentru că numai în acele condiții producătorul declară că protecția se păstrează. Îmbrăcămintea cu ulei sau vaselină se spală imediat: grăsimea arde, fie că țesătura e ignifugă, fie că nu. Se repară cu un petic din țesătură cu aceleași proprietăți și cu ață ignifugă; un petic de blugi sau sintetic face o gaură în protecție.
Îmbrăcămintea se scoate din uz când:
- are arsuri străpunse sau porțiuni atât de roase încât se vede prin ele;
- țesătura e pârlită, rigidă sau casantă;
- petele de ulei nu ies la spălare;
- a depășit numărul de spălări indicat de producător;
- fermoarele și închizătorile nu mai țin și nu se mai poate purta încheiată.
Mănușile de piele se usucă departe de calorifer — pielea supraîncălzită udă se întărește, se strânge și crapă. O mănușă cu arsură străpunsă sau cusătură desfăcută se schimbă imediat. În România angajatorul asigură gratuit echipamentul individual de protecție (HG 1048/2006, Legea 319/2006).
Greșeli frecvente cu îmbrăcămintea și mănușile
- Polar sau tricou de poliester sub haină. Cea mai frecventă greșeală iarna — haina se găurește într-un punct, iar arsura de la sinteticul topit e întinsă.
- Mâneci suflecate pe căldură. UV și stropi pe antebrațe.
- O singură pereche de mănuși pentru orice. O mănușă groasă tip A strică ghidarea vergelei la TIG; una subțire tip B lasă căldura să treacă în câteva minute la electrod.
- Vestă reflectorizantă din poliester deasupra. Se topește; pe șantier caută îmbrăcăminte de vizibilitate care îndeplinește și EN ISO 11611.
- Haină de clasa 1 la crăițuire și tăiere. Anexa A cere aici clasa 2.
- Mănuși ude la sudare în umezeală. Izolația dispare.
Restul echipamentului
Protecția ochilor și alegerea gradului de întunecare — masca de sudură și calculatorul gradului DIN. Protecția respiratorie pe care hainele nu o înlocuiesc — semimăști și ventilație asistată. Tot echipamentul într-un singur loc — echipamentul individual de protecție.
Întrebări frecvente
Este suficientă salopeta obișnuită la sudare?
Nu. Îmbrăcămintea de sudare trebuie să respecte EN ISO 11611 — ideea este ca țesătura să nu întrețină flacăra și ca stropii să nu se prindă în ea. Salopeta obișnuită de bumbac arde, iar poliesterul se topește și se lipește de piele; arsura de la sintetic topit se vindecă mai greu decât cea de la stropul în sine.
Prin ce diferă mănușile de tip A de cele de tip B?
Rezistență la căldură contra sensibilitate. EN 12477 împarte mănușile de sudare în tip A — mai groase, pentru MMA și MAG, unde sar mai mulți stropi — și tip B, mai subțiri și mai sensibile, pentru TIG, unde materialul de adaos se conduce cu degetele. Tipul B la electrodul învelit înseamnă palme arse, tipul A la TIG înseamnă vergeaua pe jos.
Ce înseamnă cifrele de pe mănușă?
Cele patru cifre de sub ciocan sunt EN 388: abraziune, tăiere, sfâșiere și perforare — cu cât mai mare, cu atât mai bine, pe o scară 0–4 sau 0–5. Cele șase cifre de sub flacără sunt EN 407: comportarea la ardere, căldura de contact, convectivă, radiantă, stropi mici și cantități mari de metal topit. Pentru sudor contează mai ales ultimele două.
Ce înseamnă A1 și A2 pe îmbrăcămintea de sudură?
Sunt metodele încercării de propagare a flăcării din ISO 15025. A1: flacăra pe suprafața țesăturii, obligatorie pentru EN ISO 11611. A2: flacăra pe margine, opțională, importantă la manșete și tivuri. „A1+A2” arată că țesătura le-a trecut pe amândouă.
Clasa 1 sau clasa 2 la MIG/MAG?
La MAG, clasa 2: anexa A a EN ISO 11611 pune MAG în CO₂ și amestecuri, MIG la curent mare și sârma tubulară printre procedeele cu mulți stropi. Clasa 1 ajunge la MIG cu curent mic și la TIG. La încercare, clasa 2 suportă cel puțin 25 de picături de metal în loc de 15.
Este bună la sudare îmbrăcămintea EN ISO 11612?
Singură, nu. EN ISO 11612 protejează de căldură și flacără în general (codurile A–F), dar nu include încercările cu stropi de sudură cerute de EN ISO 11611. Pentru sudare e nevoie de 11611; multe haine au ambele standarde.
Cum se spală îmbrăcămintea de sudură?
După simbolurile de pe etichetă și imediat ce are ulei — grăsimea arde chiar și pe țesătura ignifugă. Bumbacul tratat își păstrează proprietățile pe durata numărului de spălări indicat de producător. Petice doar din țesătură și ață ignifuge.
Actualizat: