Alegerea electrodului de wolfram
Ce wolfram, la ce diametru, ascuțit la ce unghi — și cu ce duză și ce debit de gaz.
Alegerea tipului
Cei cu lantan (albastru sau auriu) și cei cu ceriu (gri) acoperă aproape tot: amorsează ușor, merg și pe curent continuu și pe alternativ și își țin vârful. Wolframul pur (verde) rămâne alegerea tradițională pentru aluminiu în curent alternativ, unde formează bila pe care o cere procedeul.
Electrozii cu toriu — cei roșii — sunt lăsați intenționat în afara calculului. Toriul este slab radioactiv, iar problema este praful de la ascuțit, nu electrodul în sine. Cei cu lantan îi înlocuiesc fără pierdere de performanță, așa că nu mai există motiv să fie cumpărați.
Ascuțirea
Ascute în lungul electrodului, niciodată transversal: urmele de la piatră ghidează arcul, iar cele transversale îl fac să rătăcească. Un vârf ascuțit, de circa 20–30°, concentrează arcul pentru material subțire și curent mic; unul mai tocit, de 45–60°, duce mai mult curent și rezistă mai mult la grosimi mari. În curent alternativ vârful se rotunjește singur, deci unghiul contează mai puțin.
Diametrul urmează curentul, cu rezervă în curent alternativ, unde electrodul se încălzește mai tare. Un wolfram prea gros la curent mic dă un arc care se plimbă pe vârf; unul prea subțire la curent mare ajunge în baie, iar atunci cusătura se polizează.
Actualizat: