pWPS: fișa tehnologică preliminară

Un pWPS arată ca o fișă gata făcută și conține exact aceleași câmpuri. Un singur lucru le desparte: nimeni nu a verificat încă dacă parametrii scriși în el dau o sudură care satisface cerințele. Este o propunere, nu o dovadă.

Tipărește tabelul

Răspuns scurt

pWPS (preliminary Welding Procedure Specification) este proiectul unei fișe tehnologice. Inginerul stabilește în el procedeul, materialul, pregătirea rostului, parametrii de curent, gazul, preîncălzirea și ordinea straturilor — tot ce va apărea în fișa WPS finală. Apoi, după pWPS, se sudează o probă, proba trece prin încercări și, dacă le trece, se emite un WPQR, iar fișa devine un WPS cu drepturi depline.

Cele trei documente într-o singură frază: pWPS propune, WPQR dovedește, WPS obligă.

De unde vin cifrele din el

Un pWPS nu este ghicit: fiecare câmp are o sursă. Tocmai această parte a muncii îl deosebește pe inginer de operator:

Cu cât pWPS este mai atent întocmit, cu atât cresc șansele ca proba să treacă din prima. O calificare nereușită înseamnă material, laborator și timp — nu este etapa la care merită să economisești.

Cum se completează un pWPS: exemplu rezolvat

Un caz obișnuit de atelier: îmbinare cap la cap a tablelor din S355 de 10 mm, procedeul 135 (MAG cu sârmă plină în gaz activ), poziția orizontală PA, acces din ambele părți. Acesta este formularul pe care îl alcătuiește generatorul de pWPS — mai jos, câmp cu câmp, ce se trece și de unde vine fiecare valoare.

Rândurile goale nu sunt neglijență, ci onestitate: o energie liniară scrisă înaintea probei nu poate veni decât dintr-o viteză inventată. Dacă o probă sudată după acest pWPS trece încercările, îmbinarea cap la cap multistrat de 10 mm dă un domeniu de grosimi de 3–20 mm; dacă ar fi fost dintr-o singură trecere, doar 5–13 mm. Se poate verifica în calculatorul domeniului WPQR.

O rezervă: 220–280 A și 26–29 V sunt banda de pornire pentru această grosime. În WPQR se trec curentul și tensiunea măsurate efectiv la sudarea probei, iar tocmai ele, împreună cu viteza, fixează energia liniară din care se calculează apoi toleranța în producție.

De la pWPS la WPS, pas cu pas

Acesta este drumul obișnuit la calificarea prin încercarea procedurii conform EN ISO 15614-1. Fiecare pas are responsabilul lui și documentul lui de ieșire, iar la audit lanțul se urmărește exact prin aceste hârtii.

1. Date de intrare. Coordonatorul de sudare al producătorului strânge ce urmează să se sudeze: mărcile de oțel și grupele lor, domeniile de grosimi și diametre, pozițiile, cerințele beneficiarului și ale normei de produs (dacă se cer reziliență și duritate, ce nivel EN ISO 3834). Ieșire: lista a ceea ce trebuie să acopere viitorul domeniu.
2. pWPS. Coordonatorul întocmește și semnează fișa: procedeu, pregătirea rostului, material de adaos, gaz, benzi de curent și tensiune, preîncălzire, temperatura între treceri, ordinea trecerilor. Ieșire: un pWPS cu număr propriu.
3. Acord prealabil. Producătorul alege un organism de examinare (examining body) sau un examinator și discută cu el dinainte pWPS-ul, dimensiunile probei și volumul încercărilor. Ieșire: pWPS agreat și plan de încercări.
4. Sudarea probei. Sudorul execută proba după pWPS în prezența examinatorului sau a inspectorului. La fiecare trecere se notează curentul și tensiunea reale, viteza de sudare (lungimea cordonului și timpul), temperaturile de preîncălzire și între treceri, debitul de gaz. Ieșire: înregistrarea parametrilor reali și proba marcată.
5. Examinări nedistructive. Laboratorul face VT, apoi RT sau UT și examinarea suprafeței MT sau PT. Ieșire: rapoarte END.
6. Încercări distructive. Laboratorul prelevează și încearcă epruvetele — tracțiune, îndoire, macrografie și, la cerere, reziliență și duritate; care anume și după ce norme se explică pe pagina WPQR. Ieșire: rapoarte de încercare.
7. WPQR. Organismul de examinare evaluează rezultatele, stabilește domeniul de calificare din parametrii reali ai probei și semnează înregistrarea. Ieșire: WPQR-ul.
8. WPS. Coordonatorul emite una sau mai multe fișe de lucru în limitele domeniului, fiecare cu numărul WPQR în antet. Ieșire: WPS la locul de muncă.

Descarcă schema: SVG · PNG

Dacă proba nu trece

Mai întâi se caută cauza în rapoarte. Dacă ține de execuție — margini murdare, deschidere în afara toleranței, greșeala sudorului —, proba se sudează din nou după același pWPS, cu acordul organismului de examinare. Dacă defectul vine din procedură (regim, material de adaos, preîncălzire, pregătire), coordonatorul modifică pWPS-ul — ca revizie nouă sau cu număr nou — și ciclul reîncepe cu o probă nouă. Rezultatele unei probe respinse nu trec în niciun WPQR, dar merită păstrate rapoartele: arată ce trebuie schimbat.

Calificarea prin încercare conform EN ISO 15614 este calea cea mai frecventă, dar nu singura. EN ISO 15607 admite și calificarea pe baza materialelor de adaos încercate (15610), a experienței anterioare de sudare (15611), a unei proceduri standard (15612) și a încercării de preproducție (15613). Calea o alege executantul, dar care dintre ele sunt admisibile într-un caz anume hotărăsc beneficiarul și norma de produs.

Cum se planifică proba ca să acopere producția

Proba costă, de aceea parametrii ei se aleg pornind de la producție, nu de la ce se sudează cel mai comod. Patru decizii hotărăsc aproape totul:

• Grosimea. O probă cap la cap multistrat cu t = 10 mm acoperă 3–20 mm, cu t = 12 mm 3–24 mm, cu t = 20 mm 10–40 mm. Dacă atelierul sudează de la 4 la 30 mm, o probă nu ajunge: 10 și 20 mm împreună acoperă 3–40 mm.
• Poziția. Cât timp nu există cerințe de reziliență și duritate, o probă într-o poziție le acoperă pe toate. Când cerințele există, poziția începe să influențeze domeniul — de hotărât înainte de sudare.
• Tablă sau țeavă. O probă pe țeavă acoperă țevi de la 0,5·D. O probă pe tablă acoperă țevi doar peste un anumit diametru — peste 150 mm, iar în unele poziții de la 500 mm —, așa că pentru țevi mici e nevoie de probă pe țeavă.
• Preîncălzirea și temperatura între treceri. În producție, preîncălzirea poate fi cu până la 50 °C mai mică decât la probă, iar temperatura între treceri cu până la 50 °C mai mare (cu excepția grupelor 8, 10, 41–48). Deci proba nu se preîncălzește mai tare decât poate asigura atelierul și nici nu se ține artificial jos temperatura între treceri.

Analiza completă a domeniilor — grosime, diametru, energie liniară, grupe de materiale — este pe pagina WPQR și în calculatorul domeniului.

Greșeli tipice într-un pWPS

1. Parametri imposibil de ținut în poziția dată. O bandă de curent gândită pentru poziția orizontală este copiată într-un pWPS pentru vertical sau peste cap. Se vede imediat pe probă: sudorul iese din bandă și valorile reale se despart de document.
2. Material de adaos cu altă clasificare. Sârmă sau electrod care nu se potrivește grupei materialului de bază sau cerinței de reziliență. Se verifică comparând simbolizarea materialului de adaos cu grupa de material și cerințele produsului.
3. Preîncălzire uitată. La material gros sau oțel cu echivalent de carbon ridicat nimeni nu a calculat CE și nu s-a stabilit preîncălzire. Riscul sunt fisurile la rece, care apar pe macrografie sau în duritatea ZIT.
4. Probă prea îngustă. Grosimea și poziția au fost alese după comoditate, iar domeniul nu acoperă grosimile și pozițiile reale ale atelierului. Rezultat: o a doua probă evitabilă.
5. Parametri reali neînregistrați. Proba e sudată, dar curentul, tensiunea și viteza pe treceri nu au fost măsurate. Fără ele nu ai din ce calcula energia liniară și nici bază corectă pentru WPQR.
6. Valori inventate în rândurile goale. Energie liniară sau număr WPQR trecute dinainte în pWPS. Un asemenea document induce în eroare examinatorul și sudorul.
7. Producție după pWPS „până vine raportul”. Tot ce s-a sudat înainte de emiterea WPS rămâne fără procedură calificată în spate.

De ce nu se poate produce după el

Pentru că nu îl susține nimic. Parametrii pot fi corecți — și de regulă sunt — dar nimeni nu i-a verificat prin încercări de tracțiune, îndoire și încovoiere prin șoc. O sudură făcută după el poate îndeplini cerințele, numai că niciun document nu o arată, iar la construcții sub EN 1090 sau sub directiva echipamentelor sub presiune lipsa acelui document echivalează cu neconformitatea.

Singurele lucruri acoperite de un pWPS sunt proba de calificare a procedurii și încercarea de preproducție conform EN ISO 15613, unde în locul unei probe separate se încearcă un element care reproduce construcția reală.

Cine îl întocmește

Coordonatorul de sudare al executantului, conform EN ISO 14731. Nivelul de cunoștințe cerut (IWE, IWT, IWS) se potrivește nivelului de cerințe de calitate din EN ISO 3834: la cerințe complete este nevoie de inginer, la cele elementare ajunge un nivel mai jos.

Este aceeași persoană care răspunde apoi ca producția să urmeze procedura calificată — și acesta este motivul real pentru care un pWPS este semnat de cineva cu nume, nu de „departamentul tehnic”.

Autor: Dmitry Frolov, sudor și confecționer metalic Actualizat: 5 octombrie 2026